money.ro
PoliticTheodora Șutiu

Ce spune Marcel Ciolacu despre abţinere la rezoluţia ONU, privind armistițiul dintre Israel și Gaza

Publicat la 28.10.2023, 16:12:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ce spune Marcel Ciolacu despre abţinere la rezoluţia ONU, privind armistițiul dintre Israel și Gaza

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că aproape toată Europa s-a abţinut la votul rezoluţiei ONU prin care se cere un armistiţiu imediat între Israel şi militanţii palestinieni Hamas pentru a putea fi trimise ajutoare în Fâşia Gaza.

”Aproape toată Europa s-a abţinut fiindcă am fost nemulţumiţi cu textul şi mi s-a părut corect”, a explicat Marcel Ciolacu, sâmbătă, după ce a fost întrebat de ce România s-a abţinut la vot.

Adunarea Generală a ONU a adoptat, vineri, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie prin care cere un armistiţiu umanitar imediat între Israel şi militanţii palestinieni Hamas şi a solicitat accesul ajutoarelor în Fâşia Gaza asediată şi protecţia civililor, informează Reuters.

Rezoluţia a fost adoptată cu 120 de voturi pentru, în timp ce 45 s-au abţinut şi 14 - inclusiv Israelul şi Statele Unite - au votat împotrivă.

România, alături de Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Italia, dar şi Germania şi Marea Britanie, se numără printre cele 45 de state care s-au abţinut de la vot. În schimb, Ungaria, Austria, Cehia şi Croaţia au votat împotrivă, fiind alături de Statele Unite.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite