Dăncilă a ţinut să sublinieze că salariile din sistemul bugetar „vor continua să crească potrivit legii salarizării unitare adoptată de Parlament ", precizând că, la construirea bugetului pentru anul viitor, se are în vedere această majorare a salariilor din sistemul public, dar şi a veniturilor pensionarilor.
„Cu alte cuvinte, salariile şi pensiile nu vor şi îngheţate, vor creşte, aceasta pentru că au apărut în spaţiul public anumite informaţii care pot crea incertitudine şi cred că nu este drept să ne jucăm cu sentimentele pensionarilor, ale salariaţilor şi să ducem în spaţiul public informaţii eronate", a declarat Viorica Dăncilă.
Premierul a catalogat ca fiind speculaţii nefondate informaţiile potrivit cărora salariile bugetarilor şi pensiile vor îngheţate de anul viitor şi a adăugat că angajaţii de la stat vor primi şi în următorii doi ani voucherele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.
Presa a relatat zilele trecute că Guvernul ar putea decide o înghețare a sporurilor și salariilor din sectorul bugetar, conform unui proiect de ordonanță de urgență prezentat de sindicatele din domeniul penitenciarelor.



