Hampl a afirmat ca principalul motiv pentru care sprijina o asemenea masura este avansul preturilor. In a doua luna a acestui an, rata inflatiei a fost de 7,5%, fata de luna similara din 2007. De asemenea, avansul-record al economiei cu 6,6% in 2007, a sasea economie din UE dupa ritmul de crestere, reprezinta un alt motiv important pentru a sustine urcarea dobanzii-cheie.

Cresterea economiei cu 6,6% a fost alimentata, in special, de amplificarea consumului, iar consumul conduce la noi presiuni pe inflatie. De asemenea, moneda nationala a Cehiei, coroana, s-a apreciat puternic fata de euro, in ultima perioada. Din iulie 2007 pana in prezent, coroana ceha a urcat cu 15% fata de moneda unica europeana. Totusi, doar unul dintre cei 13 analisti intervievati de Bloomberg apreciaza ca banca pragheza va decide sa urce dobanda de politica monetara.

Tot pe 26 martie se intalnesc si membrii consiliului de politica monetara al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Analistii de pe piata financiara romaneasca estimau ca BNR ar putea decide, in cadrul acestei intalniri, cresterea dobanzii-cheie la 9,5%, de la nivelul actual de 9%. Insa datele privind inflatia, care s-a situat sub asteptarile specialistilor, ar putea reprezenta un motiv pentru a amana decizia de a majora cea mai mare dobanda-cheie din Uniunea Europeana.