Iniţiativa le aparţine preşedinţilor Parlamentului de la Bratislava şi Senatului de la Praga. NewsIn, care citează agenţia cehă CTK, relatează că oficialii s-au arătat deranjaţi mai ales de intenţia Uniunii de a controla bugetele naţionale ale statelor membre, care este, în opinia lor, o interferenţă în suveranitatea guvernelor şi parlamentelor respective. Cei doi se opun şi posibilei unificări a taxelor directe în Uniune.
Oficialul slovac a precizat că, refuzul recent al ţării sale de a sprijini ajutorul acordat Greciei reprezintă o încurajare pentru alte ţări mici din Uniune "să nu fie de acord cu orice prostie provenind de la Bruxelles". Slovacia urma să contribuie cu circa 800 de milioane de euro la împrumutul acordat Greciei, dar a refuzat.
Cehia şi Slovacia vor ca împreună cu alte ţări din UE să blocheze unele directive UE
Publicat la 21.09.2010, 10:42:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
