Gheorghe Damian a precizat că decizia, care i-a fost transmisă recent, ar fi fost rezultatul 'unui troc', conducerea judeţeană a PSD Alba condiţionând susţinerea retragerii sprijinului politic pentru Mihai Tudose de excluderea sa.
'Vin astăzi în faţa dumneavoastră (...) să declar că sunt independent, că, în urmă cu ceva vreme, conducerea centrală a Partidului Social Democrat a luat decizia, în urma contestaţiei făcute de mine, să fiu exclus. Mai exact în 22 ianuarie 2018, Comitetul Executiv Naţional al PSD a aprobat excluderea din partid a mea şi a domnului Ioan Florea, consilier judeţean, iată, la mai bine de un an de când Comitetul Executiv Judeţean al PSD, prin sau sub conducerea preşedintelui interimar, domnul Ioan Dîrzu, a decis într-o seară târziu, într-o şedinţă la care nici măcar nu am fost invitat, nu mi s-a dat voie să fiu apărat (...), am fost practic exclus din partid 'noaptea ca hoţii'', a spus Damian, care a fost vicepreşedinte al PSD Alba.
Edilul a menţionat că a fost, în ianuarie 2017, după alegeri, 'sincer deranjat şi mâhnit de inchiziţiile făcute pe bandă rulantă de către conducerea PSD Alba, într-un mod complet nedemocratic'. Damian a adăugat că el consideră că a fost dat afară pentru că a încercat şi a demonstrat că este guvernat de principii ca onoare, cinste, corectitudine şi curaj. 'Am încercat în PSD Alba să impun un cod al onoarei. Se pare că nu a fost dorit', a opinat Gheorghe Damian.
Întrebat cum îşi explică perioada îndelungată, respectiv de un an, de care a avut nevoie conducerea centrală a PSD pentru a lua în discuţie contestaţia pe care a depus-o faţă de decizia organizaţiei judeţene prin care a fost exclus, Gheorghe Damian a spus că problemele pe care le aveau la centru erau mult mai mari decât soarta unui primar de comună din judeţul Alba.





