Cea mai scumpă sticlă de vin standard vândută vreodată la licitație. Este vorba despre Domaine de la Romanée-Conti 1945, adjudecat pentru colosala sumă de 812.500 de dolari în cadrul unui eveniment exclusiv organizat la New York. Cam cât să cumperi vin proaspăt, o sticlă zilnic, timp de peste patru decenii.
Cel mai scump vin din lume, nou record la licitație-a fost vândut cu peste 800.000 de dolari
Vânzarea a avut loc la prestigioasa licitație anuală La Paulée, organizată de Casa Acker, și a atras atenția colecționarilor din întreaga lume. Prin acest rezultat vinul a depășit recordul anterior stabilit în 2018, tot de un exemplar din aceeași recoltă. Ceea ce face această sticlă atât de valoroasă nu este doar vechimea sa, ci și povestea. Vinul provine din colecția personală a lui Robert Drouhin, unul dintre cei mai respectați producători din Burgundia (Franța) și fost proprietar al cramei Maison Joseph Drouhin timp de aproape 50 de ani. Proveniența impecabilă a contribuit decisiv la creșterea valorii sale.
Anul 1945 are o semnificație aparte pentru domeniul Romanée-Conti. A fost ultima recoltă înainte ca viile istorice să fie replantate, după ce au fost afectate de filoxeră și de problemele după ultimul răzoi mondial. În acel an au fost produse aproximativ 600 de sticle, iar exemplarele rămase au devenit, în timp, adevărate relicve pentru colecționari. ”Am avut privilegiul de a gusta Romanée-Conti 1945 de doar trei ori în viață și este cel mai mare vin pe care l-am degustat vreodată”, a declarat John Kapon, președintele casei de licitații Acker. Succesul acestei licitații confirmă un trend tot mai puternic în rândul investitorilor de lux- vinurile rare nu mai sunt doar băuturi fine, ci active valoroase, comparabile cu operele de artă.

Top 5 cele mai scumpe vinuri licitate vreodată
În clasamentul celor mai scumpe vinuri din lume, Romanée-Conti 1945 domină clar, dat fiind faptul că prețul unei sticle a crescut de la 500.000 la 800.000 de dolari, însă nu este singurul exemplu spectaculos.
Screaming Eagle Cabernet Sauvignon 1992, din California-
, a fost vândut pentru aproximativ 500.000 de dolari și este considerat unul dintre cele mai râvnite vinuri moderne * La rândul său, Jeroboam Château Mouton-Rothschild 1945 - a ajuns la circa 310.000 de dolari, fiind un simbol al finalului celui de-Al Doilea Război Mondial. *Un alt nume celebru este Cheval Blanc 1947, considerat de mulți experți drept unul dintre cele mai bune vinuri Bordeaux create vreodată, vândut pentru peste 300.000 de dolari. *Povestea vinului Shipwrecked 1907 Heidsieck adaugă un element spectaculos- sticlele au stat pe fundul oceanului timp de peste 80 de ani, după ce nava care le transporta a fost scufundată în timpul Primului Război Mondial -VIDEO.Povestea vinului Shipwrecked 1907 Heidsieck, unul dintre cele mai scumpe vinuri din lume-sticlele care au stat pe fundul oceanului timp de 80 de ani




