Diferenţa de aproape 70.000 de voturi l-a determinat pe Mircea Geoană să ceară, în premieră, implicarea Curţii Constituţionale pentru verificarea corectitudinii alegerilor prezidenţiale. Preşedintele social-democraţilor se declara convins că a câştigat alegerile, dar rezultatele Biroului Electoral Central au fost viciate de “maşinăria infernală de fraudare” a PDL. Consecinţa imediată a realegerii lui Traian Băsescu a fost schimbarea majorităţii parlamentare, fapt anticipat chiar de către opozanţii şefului statului.
Momentul postalegeri a fost aşteptat pentru clarificarea situaţiei politice, iar acum Emil Boc poartă dublul rol al premierului demis-desemnat, o altă noutate a vieţii politice. Postura în care se găseşte Emil Boc ca propunere “sigură” pentru un viitor executiv arată că Traian Băsescu a preferat să joace cartea controlului, mizând pe un aport de forţe proaspete pe filiera independenţilor. În plan executiv, s-a recunoscut necesitatea încadrării în parametrii stabiliţi cu instituţiile financiare internaţionale, iar în plan instituţional urmează o regândire a structurii Parlamentului. În acest sens, preşedintele Băsescu preciza că noul guvern va trebui să ţină cont de “voinţa electoratului”, care s-a pronunţat în primul tur al alegerilor pentru un Legislativ unicameral cu maximum 300 de parlamentari.
- 1. Formarea Guvernului şi retragerea lui Theodor Stolojan
- 2. Acordul de împrumut cu FMI şi Comisia Europeană
- 3. Introducerea impozitului minim
- 4. Greva din justiţie
- 5. Demiterea Cabinetului Boc
- 6. Elena Băsescu şi Gigi Becali în PE
- 7. Dacian Cioloş, comisar pentru Agricultură
- 8. Cele mai spectaculoase alegeri prezidenţiale
- 9. Record de şomeri în primul an al crizei
- 10. Prima recesiune după nouă ani


