money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cererea de spaţii de birouri se menţine ridicată în ciuda tensiunilor financiare

Publicat la 20.10.2008, 12:35:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cererea de spaţii de birouri se menţine ridicată în ciuda tensiunilor financiare

Cererea pe segmentul de office continuă să fie ridicată pentru produsele de calitate, iar tranzacţiile merg bine, în ciuda dificultăţilor cauzate de criza financiară. Reprezentanţii Regatta spun că în peisajul tulburărilor globale, există posibilitatea ca o serie de dezvoltatori imobiliari să fie afectaţi, băncile fiind mai precaute în acordarea de credite.

Cu toate acestea, piaţa de birouri din România înregistrează o evoluţie constantă, fără schimbări semnificative faţă de începutul anului. În opinia consultanţilor imobiliari, chiriile pe acest segment nu vor scădea în perioada următoare, mai ales în centrul Capitalei. Un raport al companiei imobiliare Atisreal arată că în prima jumătate a anului piaţa locală a înregistrat o încetinire a creşterii chiriilor şi chiar o stagnare la nivelul câtorva segmente din domeniu.

Situaţia a fost generată de schimbările de pe piaţă şi din mediul macroeconomic. Nivelul chiriilor în primul semestrul al anului a fost neuniform şi a înregistrat fluctuaţii semnificative în funcţie de zonă şi de calitatea construcţiei. În prima parte a anului chiriile medii lunare pentru birourile de clasă A au crescut cu 5% comparativ cu a doua jumătate a anului trecut, ajungând la 22-23 de euro pe metru pătrat, în timp ce pentru birourile de clasa B chiriile se situează între 14 şi 18 euro.

Limita superioară a chiriei s-a situat între 22 şi 24 de euro, zona centrală rămânând cel mai scump segment, pe fondul ofertei limitate pentru chiriaşii din multinaţionale. Chiriile din nord au înregistrat valori similare cu aceeaşi perioadă din 2007, între 16 şi 18 euro, în special datorită finalizării numeroaselor clădiri de birouri din zonă.



Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite