Proiectul de lege prevede ca "totalul fondurilor anuale destinate finanţării sănătăţii să reprezinte cel puţin 6% din produsul intern brut anual, iar fondul anual destinat asistenţei medicale primare să reprezinte minimum 12% din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate". În acest sens, iniţiativa legislativă propune modificarea articolului 81 din Legea nr.95/2006.
În expunerea de motive, membrii Comitetului de iniţiativă spun că sănătatea a fost declarată prioritate naţională de către toţi guvernanţii postdecembrişti, dar finanţarea acestui sector a avut permanent de suferit, procentul alocat sănătăţii din PIB fiind mult sub nivelul alocat de statele membre ale UE. "Chiar ţări din vecinătatea României au alocate procente mai mari decât ale statului român" se precizează în expunerea de motive a proiectului de lege.
Finanţarea pe segmentul medicinii de familie, care este "gestionarul stării de sănătate a întregii populaţii" trebuie "să aibă un nivel corespunzător, pentru a-şi putea realiza menirea", mai spun membrii Comitetului.
Iniţiatorii amintesc, în expunerea de motive, că "subfinanţarea nu a permis funcţionarea optimă ca număr de personal medical calificat şi nici atingerea unor venituri corespunzătoare pentru personalul de specialitate la toate nivelurile de asistenţă" şi "în consecinţă asistăm la un veritabil exod al medicilor şi asistentelor către ţări europene capabile să susţină sistemul".

