money.ro
Piețe financiaremoney.ro

CEZ ar putea prelua 10% din MOL

Publicat la 30.08.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CEZ ar putea prelua 10% din MOL
Tranzactia ar putea costa CEZ peste un miliard de euro, insa in urma acesteia, grupul ceh ar deveni unul dintre actionarii majori in MOL, dupa austriecii de la OMV, Banca Ungara de Dezvoltare MFB, banca ungara OTP si grupul bancar francez BNP-Paribas. Interesele CEZ in aceasta tranzactie ar putea diferi de acelea pe care le are OMV in MOL, spune sursa citata.

Potrivit Forbes, CEZ discuta cu MOL in vederea crearii unei companii joint-venture care va construi doua centralele pe gaz pentru productia de energie, una in Slovacia si una in Ungaria, cu o putere instalata de 800 MW.
Contactata telefonic de Business Standard, Eva Novakova, purtatoarea de cuvant a CEZ, a refuzat sa ofere detalii asupra discutiilor dintre MOL si CEZ, fiind in pregatire la nivelul companiei o declaratie oficiala in acest sens.

Tranzactia poate fi o parte a eforturilor MOL de a evita o preluare agresiva din partea OMV, mai spune cotidianul unguresc, in ideea de a redistribui o parte din actiunile sale detinute de OTP, MFB sau BNP, pe care grupul austriac le-ar putea cumpara pe piata libera.

Cotidianul ungar portfolio.hu comenteaza ca "nu poate crede faptul ca MOL ar vrea sa renunte la actiunile sale in favoarea statului ceh, atat timp cat de ceva vreme acuza OMV ca se afla in aceeasi situatie privind participatia statului austriac in companie".

Totusi, un analist al grupului financiar belgian KBC, contactat de Business Standard, considera ca o cooperare intre CEZ si MOL este o decizie la nivel politic, care vizeaza in primul rand protejarea companiei MOL si accesul CEZ pe piata de electricitate ungara, unde principalii jucatori beneficiaza de suport politic. 

"Cred ca MOL vrea sa se protejeze si cauta parteneri strategici pentru a se apara. Nu exista niciun motiv vizibil pentru o sinergie intre cele doua companii, in afara unei potentiale colaborari in sectorul de gaze. 

Procentul de 10% din MOL ar putea fi vandut pentru o suma ¬care sa depaseasca valoare actuala de pe bursa, pentru a permite MOL sa mai rascumpere actiuni de pe bursa, actiuni al caror pret este asteptat sa creasca in urmatoarele zile. Nu cred ca MOL va vinde datorita lipsei de resurse financiare, deoarece gradul de indatorare actual, in jur de 5%, este inca sub valoarea previzionata de companie", a declarat pentru Business Standard Olena Kyrylenko, analist KBC. Bram Buring, analist la Wood & Company, crede ca prin aceasta tranzactie "MOL ar avea optiunea sa plaseze 10% in afara companiei si sa continue astfel planul sau de rascumparare de actiuni, obtinand in acelasi timp un partener puternic in regiune.  

MOL poate sa obtina finantare pentru programul sau, deci nu cred ca va vinde, pentru ca are nevoie de bani. Pentru CEZ, acest parteneriat ar fi benefic, in sensul ca i-ar asigura accesul pe piata din Ungaria, dar si din Slovacia".  

La bursa din Budapesta, pretul actiunilor MOL a urcat cu 1,7%, la 27.700 de forinti (108,322 euro), dupa ce grupul CEZ si-a facut cunoscuta intentia ca ar putea cumpara un pachet de 10% din actiunile grupului de petrol si gaze ungar, informeaza Bloomberg.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite