PeopleFlorian Gheorghe
Marea actriță Cezara Dafinescu va fi omagiată la TIFF 2021
Publicat la 07.07.2021, 10:39:41
Marea actriță Cezara Dafinescu va fi omagiată la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania) pentru întreaga sa carieră. Ediția din acest an a importantei manifestări va avea loc între 23 iulie și 1 august, la Cluj-Napoca.
Îndrăgită și apreciată în cinematografia romînească, artist va primi Premiul pentru întreaga carieră la ceremonia de închidere a TIFF 2021 cu câteva zile înainte ca actrița să împlinească 73 de ani. În prezenta respectabilei artiste, va fi proiectată în aceeași seară comedia muzicală ”Cucoana Chirița” (regia Mircea Drăgan), în care Cezara Dafinescu a avut un rol memorabil.
Cezara Dafinescu s-a născut pe 4 august 1948, în Sibiu, iar în copilărie, cariera sa părea să se îndrepte către lumea sportului, după ce a cucerit titlul de campioană naţională la juniori, la săritura în înălţime. Evoluția ei în atletism a fost întreruptă brusc, în urma unei accidentări, dar atracția pentru artă a determinat-o să se îndrepte către lumea teatrului. În 1973 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în același an a jucat în Explozia, în regia lui Mircea Drăgan, cel care în 1971 îi oferise și rolul din B.D. în alertă, comedia care a marcat debutul actriței în cinema.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Victoraș Micula muncește smerit la mănăstire după condamnare. Cară bolovani, udă grădina și spune că viața printre măicuțe l-a schimbat

People
Nicușor Dan i-a prezentat-o pe Mirabela Grădinaru lui Donald Trump. Ce au discutat cei doi la dineul oficial

People
