Cunoscutul bucătar de televiziune Cătălin Scărlătescu (53 de ani), chef-ul de la Pro TV, traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar.

Chef Cătălin Scărlătescu, îngropat în datorii

Potrivit datelor oficiale publicate pe portalul instanțelor de judecată, acesta a solicitat intrarea în faliment a uneia dintre firmele pe care le deține, după acumularea unor datorii considerabile. Deși în bucătărie este recunoscut drept un profesionist, dovadă contractele pe care le are prin asocierea renumelui său cu zeci de restaurante, în zona antreprenorială “s-a cam ars”. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București în luna decembrie 2025. Societatea Cătălin Punct Ro SRL a ajuns în procedura de faliment simplificat chiar la inițiativa lui Scărlătescu, care ar fi constatat că nu mai poate susține povara datoriilor. În conformitate cu decizia instanței, pronunțată în baza Legii 85/2014 privind insolvența, s-a dispus ”intrarea în faliment prin procedură simplificată, ridicarea dreptului de administrare al debitorului, dizolvarea societății, blocarea conturilor bancare și sigilarea bunurilor ce pot fi valorificate pentru acoperirea creanțelor”. Totodată, cererea formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în numele administrației fiscale din Sectorul 6, a fost calificată drept declarație de creanță. Hotărârea este executorie, chiar dacă nu este definitivă, ceea ce înseamnă că măsurile dispuse se aplică imediat.

Datorii de peste 700.000 de euro

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, suma totală a datoriilor juratului de la ”MasterChef” Cătălin Scărlătescu ar depăși 722.000 de euro, bani datorați furnizorilor de produse și servicii. Datorii care nu sunt noi, s-au adunat în ultimii trei ani. În schimb, disponibilitățile financiare ale firmei sunt mult sub acest prag. Pentru recuperarea sumelor restante, instanța a desemnat un lichidator judiciar, care va evalua activele companiei și va stabili ce bunuri pot fi valorificate. Costurile procedurii vor fi suportate de societate, implicit de omul de afaceri. Îmediat după ce s-au retras restricțiile sanitare,

și-a deschis un trâmbițat restauran, aproape de Piața Victoriei, local mult lăudat care a fost închis după jumătate de an de funcționare, în ciuda recomandărilor fotografice de pe frontispiciu, respectiv, chipul bucătarului de televiziune.

Chef Cătălin Scărlătescu, îngropat în datorii. Protevistul are datorii de peste 700.000 de euro și a cerut falimentul
Chef Cătălin Scărlătescu, îngropat în datorii