Ministerul Agriculturii si Autoritatea care se ocupa de controlul calitatii si carantinei in China (GAQSIQ), explica, intr-un comunicat comun, faptul ca aceasta interdictie, care va intra in vigoare imediat, vizeaza prevenirea raspandirii virusului A/H1N1 in China.
Autoritatile chineze au avertizat zilele trecute populatia fata de riscul epidemiei, dar luni au indicat ca nu exista deocamdata cazuri de contaminare umana cu virusul A/H1N1. 'Nu exista pentru moment cazuri de gripa porcina in China. Supraveghem cu atentie situatie si informam publicul cu privire la modalitatea de a preveni boala', a declarat un purtator de cuvant al ministerului chinez al Sanatatii.
Un total de 103 cazuri mortale provocate de gripa porcina sau suspectate ca ar avea aceasta cauza au fost inregistrate in Mexic, a anuntat - duminica seara - ministrul mexican al sanatatii, Jose Angel Cordova. Autoritatile au decis vineri sa inchida toate localurile publice si sa suspende toate evenimentele publice pana la noi ordine. Organizatia Mondiala a Sanatatii /OMS/ a calificat sambata epidemia nord-americana de gripa porcina drept "urgenta a sanatatii publice internationale".


