În cel de-al doilea trimestru creşterea Produsului Intern Brut a fost chiar mai importantă, aungând la 11,9%, în condiţiile în care pe primele trei luni ale anului ea s-a situat la 11,5%. Anul trecut creşterea economică a Chinei fost de 11,1%.
Aflată acum pe locul patru la nivel mondial în termeni de putere economică, China are toate şansele să detroneze în curând Germania şi să urce pe locul trei. De asemenea, potrivit Fondului Monetar Internaţional contribuţia Chinei la creşterea economică mondială va depăşi, anul acesta, pentru prima dată, contribuţia Stateler Unite.
În ciuda acestei creşteri economice puternice, China continuă să se confrunte cu riscurile inflaţioniste. Indicele preţurilor de consum, pricipalul indicator al inflaţiei, a juns astfel la 6,2% în luna septembire, depăşind cu mult obiectivul autorităţilor de la Beijing, care sperau să menţină inflaţia sub pragul de 3%. BNS a mai anunţat că vânzările cu amănuntul au crescut cu 15,9%, între în primele nouă luni comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi cu 17% numai în luna septembrie.
Excedentul comercial pentru aceste prime nouă luni ale anului s-a situat şi el 185,65 miliarde de dolari, depăşind recordul din 2006, de 177,47 miliarde de dolari.
China îşi menţine ritmul alert al creşterii economice
Publicat la 25.10.2007, 09:45:19
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
