Wen a afirmat că acesta are o profundă și strategică semnificație pentru dezvoltarea integrării economice a Asiei de Est și, de asemenea, beneficiază de condiții favorabile. El a adăugat că RP Chineză și Coreea de Sud trebuie să exploateze această oportunitate, să intensifice comunicarea și coordonarea, să demareze cât mai curând posibil negocierile pentru realizarea unui acord bilateral de comerț liber și, totodată, să înceapă negocierile cu Japonia pentru încheierea unui acord trilateral de liber schimb în cursul acestui an, precum și promovarea comună a procesului de creare a unei zonei comerciale libere între cele trei țări și Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
Lee și-a exprimat acordul cu afirmațiile premierului chinez și a menționat că semnarea unui pact de comerț liber și promovarea cooperării în Asia de Est servesc intereselor ambelor părți, iar Coreea de Sud va acționa împreună cu China pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Wen a apreciat schimburile bilaterale și cooperarea dintre cele două țări începute odată cu stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, în urmă cu 20 de ani, și a făcut un apel pentru menținerea acestui curs de către cele două țări.
Confruntându-se cu schimbările profunde care se petrec pe arena internațională și cea regională, cele două țări trebuie să continue promovarea de prietenie și bună-vecinătate, să întărească încrederea strategică reciprocă, să dezvolte garantarea intereselor comune și să asigure, pe termen lung, dezvoltarea stabilă și armonioasă a relațiilor bilaterale, a menționat Wen.
Lee a afirmat că liderii sud-coreeni și cei chinezi împărtășesc o încredere reciprocă profundă. Relațiile dintre China și Coreea de Sud, cu baze solide și bune perspective de schimburi și cooperare, vor dispune, în viitor, de și mai bune oportunități.
În timpul întrevederii, Wen și Lee au mai purtat discuții referitoare la situația securității din nord-estul Asiei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.