money.ro
Actualitatemoney.ro

China şi Rusia, vedetele fragile ale Forumului de la Davos

Publicat la 26.01.2009, 12:51:23

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
China şi Rusia, vedetele fragile ale Forumului de la Davos

Rusia şi China, curtate de mai mulţi ani, vor fi invitatele de onoare ale ediţiei 2009 a Forumului economic mondial, iar cele două ţări ar putea da semnale de colaborare cu Occidentul pentru a înfrunta criza.

La prima sa vizită în mica staţiune din Alpii elveţieni, premierul rus Vladimir Putin va susţine miercuri discursul inaugural în faţa unei asistenţe de 2.500 de reprezentanţi ai elitei internaţionale a politicii şi afacerilor. Omologul său chinez, Wen Jiabao, se va exprima public în aceeaşi zi.

Acest loc este "simbolic" pentru noul rol al celor două foste ţări comuniste pe scena internaţională, explică WEF. Participarea la Davos denotă de asemenea dorinţa lor de a se apropia de partenerii lor economici, în contextul în care criza mondială le ameninţă şi pe ele la fel de mult.

Ambele ţări înţeleg că "nu vor putea creşte independent de ţările occidentale", explică Andrew Wilson, expert la European Council on Foreign Relations (ECFR).

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite