Jocurile Olimpice din perioada 4-20 februarie vor avea loc la Beijing şi în provincia Hebei, ambele fiind predispuse la un smog intens, iar Liu Youbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului Ecologiei şi Mediului, a avertizat că vremea de iarnă este ”foarte nefavorabilă” pentru eforturile de a menţine aerul curat.
”Beijingul şi provincia Hebei...pot lua măsurile administrative necesare în timpul pregătirii şi organizării Jocurilor Olimpice de iarnă, pentru a adopta măsuri de control împotriva întreprinderilor şi vehiculelor cu niveluri ridicate de poluare”, a declarat Liu într-un briefing regulat.
De când China a câştigat candidatura pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2015, autorităţile au încercat să ridice standardele de combustibil pentru vehicule, să închidă firmele poluante şi să reducă consumul de cărbune în încercarea de a face Jocurile ”verzi”.
Dar, potrivit datelor Ministerului Mediului, concentraţiile de particule periculoase din aer cunoscute sub numele de PM2.5, un indicator principal al smogului, s-au situat la 205 micrograme pe metru cub la Beijing, luni dimineaţă.


