Condiţiile unui declin economic sunt aici. China, a doua economie ca mărime a lumii, încetineşte şi destabilizează economii mai mici. Creştere slabă înseamnă monede mai slabe în raport cu dolarul şi exporturi americane mai scumpe şi mai puţin competitive, după cum scrie The Washington Post. Ritmul creşterii numărului de locuri de muncă a încetinit substanţial în raport cu anul trecut. Companiile americane au început să raporteze primele scăderi ale profiturilor şi vânzărilor de după Marea Recesiune globală. Împrumuturile luate de companii au ajuns la niveluri record, iar cu aceşti bani sunt finanţate dividendele şi răscumpărările de acţiuni în timp ce-şi reduc cheltuielile prin scăderea numărului de locuri de muncă, notează The Wall Street Journal. Twitter, Biogen, Wal-Mart Stores şi Monsanto au anunţat, toate, reduceri de personal în ultimele luni. În aceste condiţii, un grup tot mai mare de economişti de top şi analişti avertizează că economia americană, şi nu doar ea, ar putea reintra în recesiune în următorii doi ani.
„Nu-mi pasă ce zic ceilalţi“
Probabilitatea ca economia Statelor Unite să intre în recesiune în următoarele 12 luni este mai mare ca oricând în ultimii doi ani, potrivit unui sondaj realizat în rândul analiştilor de CNBC. Dacă luna trecută cei chestionaţi vedeau o probabilitate de 19% ca SUA să reintre în recesiune, acum procentul a crescut la 22%.
„Mediul industrial este în recesiune. Nu–mi pasă ce zic ceilalţi“, spune Daniel Florness, directorul financiar al Fastenal, furnizor pentru companiile din industrie. O treime din clienţii Fastenal, care produce de la piuliţe la echipamente de securitate, şi-au redus cheltuielile cu peste 10%, iar o cincime şi le-au micşorat cu mai mult de 25%, a explicat Florness.
mai multe, pe ZF


