Cifrele, PR-ul si americanii

M-am vazut in ultimii ani victima globalizarii dintr-o perspectiva la care nu m-as fi asteptat. Am avut a spune in repetate randuri jurnalistilor care ne cereau cifre cu privire la clientii nostri, activi in , ca nu putem da publicitatii niciun fel de date financiare de vina fiind… americanii.

Cunoscuti fiind noi ca oameni creativi in a gasi scuze pentru orice, va dati seama cate parale dadeau jurnalistii pe spusele mele, desi era purul adevar. Cum adica? Americanii care nu se sinchisesc in general prea mult de ce se intampla la noi in tara, si-ar pierde timpul pretios instruind agentii de PR din Romania sa puna bete in roate jurnalistilor din Romania cand li se cer rezultate financiare ale unor companii active in Romania?

Cam asa ceva, desi fara intentie. Majoritatea clientilor nostri, companii multinationale, este cotata la marile burse europene si… la NYSE. Dupa ultimele scandaluri care au zguduit nu numai lumea contabilitatii, si a auditului financiar, dar si pe cea a comunicarii, principiile sunt simple: investitorilor bursieri trebuie sa le fie puse la dispozitie aceleasi informatii, in acelasi timp si in aceeasi forma. Este, in fond, cam acelasi principiu ca la bursa noastra autohtona - toata lumea afla acelasi lucru in acelasi timp, stiut fiind ca o informatie importanta, aflata cu cateva ore sau chiar cateva minute in avans, poate face si desface averi pe bursa.

Informatiile despre subsidiarele locale, venite pe filiera unor publicatii locale, intr-o limba care nu e de circulatie internationala si pe niste fluxuri de stiri altele decat cele oficiale, bursiere, ar putea oferi un avantaj unui vorbitor de romana. Care, ati ghicit, ar putea lua decizia sa vanda sau sa cumpere bazat pe ce citeste - el si numai el - pe fluxul Mediafax.

Ce gen de informatii ar fi acestea? Pai, marile proiecte de investitii, performantele financiare sau operationale, adica tocmai cifrele cele mai interesante pentru jurnalistii din presa generalista si de business. De aici, decizia - cu bataie lunga pana la Bucuresti - multinationalelor cotate la Bursa din New York de a raporta centralizat, prin comunicate globale, distribuite exclusiv in limba engleza.

Riscul e mare, evident. Nu toata lumea cunoaste atat de bine limba engleza financiara si juridica - asa numita “legalese” - deci e loc mare de erori de traducere, iscate fara vreo intentie. Pe de alta parte, pe un document ce se duce catre NYSE si-au dat binecuvantarea cohorte de avocati si consultanti financiari, iar a-l traduce inseamna a-ti asuma orice posibila neintelegere. Sa ne amintim ca vorbim despre multinationale, ale caror valori pe bursa sunt de ordinul miliardelor de dolari - se ofera cineva sa traduca vreun comunicat?

Ca lucrurile sa fie si mai incurcate, unele dintre subsidiarele locale sunt cotate la bursele nationale. Caz in care sunt obligate prin lege sa raporteze la respectivele burse. Iar asta e o cu totul alta poveste, dar pusa in contextul de mai sus, e un nou motiv pentru jurnalisti sa te priveasca profund neincrezatori cand incerci sa explici ca datele financiare ale unei multinationale se raporteaza exclusiv consolidat.

Pe vremea cand mai credeam ca traim intr-o tara mica si relativ lipsita de insemnatate economica, am aflat dureros ce inseamna puterea agentiilor de stiri, cum se propaga cuvintele cheie de pe Mediafax pe Reuters si de acolo in lumea intreaga si am ajuns sa cunosc “the hard way” departamentele de investor relations ale unor clienti nevinovati care comunicau mai mult despre promotii si schimbari de ambalaje.

Pacatele tineretilor m-au linistit si m-au facut sa caut a intelege ce s-a intamplat in in urma celebrei Sarbanes-Oxley si cu ce consecinte asupra PR-ului autohton. Ceea ce va recomand si dumneavoastra.