money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cine a vândut 22% din Flamingo

Publicat la 14.09.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cine a vândut 22% din Flamingo

Surse apropiate companiei apreciază că QVT a făcut exitul din Flamingo, posibili cumpărători fiind Dan Adamescu şi Alexandru Ion Ţiriac. Pachetul de 171,1 milioane de acţiuni a fost transferat prin intermediul unei tranzacţii negociate (deal), la un preţ de 0,03 lei/unitate, egal cu cotaţia din piaţă stabilită la finalul săptămânii trecute.

Între fondul de investiţii şi ceilalţi acţionari Flamingo s-a declanşat în vară un conflict major, pornit de QVT, care a cerut includerea pe ordinea de zi a AGA din 17 august dizolvarea companiei. Cererea a fost respinsă cu 80% din voturi, fiind, în schimb, aprobat planul de recapitalizare a companiei printr-o emisiune de obligaţiuni. Ulterior, fondul a atacat în instanţă decizia AGA.

Cel mai mare acţionar al Flamingo este Daniel Cincă, cu o deţinere de 25,2% din capital, în vreme ce omul de afaceri Dan Adamescu deţine, prin intermediul firmelor Nova Trade şi Astra, 17,54% din acţiuni. De asemenea, Alexandru Ion Ţiriac controlează 5,12%.

Grupul Flamingo International activează pe piaţa din România din 1994, având ca principal obiect de activitate comerţul de produse electronice, electrocasnice şi IT&C.

Retailerul a înregistrat în primele şase luni din acest an pierderi de 22,19 mil. lei (5,5 mil. euro), în condiţiile în care cifra de afaceri netă s-a redus cu 24%, până la 372,6 mil. lei (88,09 mil. euro). Flamingo International (FLA) are în prezent un capital social de 77,91 milioane de lei, divizat în 779,05 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Compania are o valoare de piaţă de 23,37 milioane de lei (5,5 milioane de euro), potrivit cotaţiei de 0,03 lei, stabilită în şedinţa bursieră de vineri.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite