"Dispozitivul a fost descoperit în cursul nopţii la intrarea principală a vehiculelor. Într-o cutie erau cinci grenade şi un kilogram de piese metalice. Era un dispozitiv foarte puternic", explică un oficial ucrainean, sub protecţia anonimatului.
Dispozitivul era format din mai multe grenade F-1 și RGD, precum și din submuniții suplimentare care ar fi urmat să fie detonat cu un telefon mobil. Bărbatul care a plasat dispozitivul exploziv a fost văzut, dar a reușit să fugă, fără să mai aibă timp să pună dispozitivul în stare operațională.
O sursă din domeniul securității, citată de Reuters, a afirmat la rândul său că dispozitivul, ''foarte puternic'', conținea ''cinci grenade și un kilogram de piulițe de metal''. El era plasat în apropiere de poarta pe unde intră mașinile prezidențiale.
Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, care a câștigat alegerile din 25 mai, a depus jurământul săptămâna trecută. Predecesorul său, Viktor Ianukovici, a fost înlăturat din funcție în februarie, după protestele de la Kiev, și guvernul se confruntă cu o rebeliune din partea separatiștilor proruși în estul țării.

