money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cine sunt finaliștii pentru emisiunea de eurobonduri

Publicat la 07.09.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cine sunt finaliștii pentru emisiunea de eurobonduri

Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, dintre cele trei instituții vor fi selectați lead-managerii emisiunii de minimum 500 mil. euro. Pe lista scurtă a Finanţelor se aflau zece insituţii financiare, respectiv Barclays Capital, Citibank N.A., Credit Suisse, Deutsche Bank AG, EFG Eurobank Ergasias SA şi Bancpost SA, Erste Bank şi Banca Comercială Română SA, HSBC Group, ING, Societe Generale, UniCredit.

Secretarul de stat din MFP, Bogdan Drăgoi, declara recent că de la jumătatea acestei luni Finanţele vor începe să monitorizeze permanent condiţiile şi, în funcţie de evoluţia acestora, ar putea lansa oricând emisiunea de eurobonduri. Oficialul a evitat să avanseze o valoare concretă a emisiunii, precizând doar că volumul va fi cuprins între 500 mil. şi 1,5 mld. euro, cu o maturitate cuprinsă între cinci şi șapte ani.

Suma totală pe care România a atras-o în ultimii şapte ani de pe piaţa externă, din emisiuni de eurobonduri, începând cu anul 2001 şi până în 2008, luând în calcul şi emisiunea Primăriei Capitalei din 2005, este de 3,25 mld. euro. Cei mai mulţi bani au fost atraşi în iulie anul trecut, respectiv 750 mil. euro, pe o perioadă de peste zece ani, cu o dobândă de 6,5% pe an. Băncile care au intermediat împrumutul sunt UBS, Credit Suisse şi EFG Eurobank.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite