Marcel Ciolacu a vorbit vineri, la începutul şedinţei de Guvern, despre rezultatele economice ale vizitei pe care a făcut-o în Italia.
“Avem şedinţă de guvern astăzi, după ce ieri am avut şedinţă comună a guvernelor României şi Italiei, de la Roma, unde componenta economică a fost extrem de solidă. Mă refer la înţelegerea în domeniul energiei, semnată de Nuclearelectrica cu compania Ansaldo, pentru retehnologizarea unităţii 1 şi construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă. Statul italian, prin Agenţia de Susţinere a Exporturilor, este partea acestui proiect, asigurând o finanţare de până la două miliarde de euro”, a declarat Ciolacu.
El a precizat că interesul companiilor italiene pentru ţara noastră a fost foarte mare.
“De altfel, la forumul economic desfăşurat la Roma, interesul companiilor italiene pentru România a fost unul deosebit de mare. Într-adevăr, este o miză uriaşă, investim peste 20 de miliarde de euro până în 2030 în infrastructura de transport, 13 miliarde pe zona rutieră şi 7 miliarde în cea feroviară. Ştim cu toţii că astfel de investiţii în infrastructură, dar şi în educaţie şi sănătate, îi pot determina pe românii plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă acasă”, a transmis premierul.


