Premierul Marcel Ciolacu afirmă că statul Qatar este „un broker de securitate respectat în Orientul Mijlociu”, la fel cum România este „un factor de stabilitate recunoscut în Europa de Est”.
„Statul Qatar este un broker de securitate respectat în Orientul Mijlociu, la fel cum România este un factor de stabilitate recunoscut în Europa de Est.
Tocmai de aceea, sunt aici pentru a transmite un mesaj puternic că România este alături de Qatar, pentru ca împreună cu Statele Unite, partenerii din Uniunea Europeană și din regiune, să susținem eforturile de pace și pentru restabilirea securității în Orientul Mijlociu”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul a precizat că „trebuie să adoptăm o poziție echilibrată și să încurajăm părțile să manifeste reținere imediată pentru prevenirea unor evenimente periculoase”.





