Citigroup vinde acţiuni pentru a strânge capital
Publicat la 30.04.2008, 06:21:46
Cea mai mare bancă americană strânge capital după ce a suferit pierderi de 15 miliarde de dolari în ultimele două trimestre. Mai mult, Citigroup a afişat pierderi din iunie anul trecut şi până în prezent de peste 45 de miliarde de dolari ca urmare a expunerii la sectorul subprime.
Conducerea companiei a declarat că foarte mulţi investitori s-au arătat interesaţi de oferta publică şi susţine că numărul acţiunilor oferite spre vânzare ar putea creşte. De la începutul lui 2007, Citigroup a strâns capital de peste 36 de miliarde de dolari prin emiterea de acţiuni obişnuite şi aproximativ 6 miliarde prin emiterea de acţiuni preferenţiale.
Banca a recurs deasemenea la vânzarea de active dar şi de credite, de peste 12 miliarde de dolari. Analiştii sunt de părere că vânzarea de acţiuni este bine venită acum după ce, titlurile Citigroup au crescut cu peste 46 de procente de la minimul de 18 dolari atins pe 17 martie, pe fondul estimărilor că ce-a fost mai rău din criza creditelor a trecut. Măsura de a vinde acţiuni obişnuite este cea mai mare strângere de capital prin această metodă din istorie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
