“Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri – purtarea măştii sanitare în spaţii publice, distanţarea, evitarea aglomeraţiei – în paralel procesul susţinut de vaccinare pentru a nu fi necesare alte decizii restrictive la nivel local sau carantinarea zonală pentru limitarea răspândirii virusului”, a scris, miercuri, premierul Florin Cîţu într-o postare pe Facebook.
Premierul a mai scris că a continuat şi marţi discuţiile cu reprezentanţii autorităţilor locale - primari ai municipiilor şi preşedinţi ai Consiliilor Judeţene. “Suntem preocupaţi cu toţii să protejăm sănătatea şi viaţa cetăţenilor, să menţinem economia deschisă. Sunt obiective comune, asumate responsabil şi determinat, indiferent de formaţiunile politice din care facem parte”, a completat Cîţu.
Premierul susţine că a făcut apel la reprezentanţii autorităţilor locale să se implice în continuare în aplicarea cu fermitate a actualelor măsuri de protecţie sanitară, în derularea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi în informarea corectă a oamenilor.
“Am analizat cu primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene soluţiile pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau pieţe, în şcoli sau la locul de muncă, toţi cetăţenii să-şi protejeze sănătate şi să nu îi pună în pericol pe cei din jur. Nu este permis ca o mână de oameni care încalcă normele sanitare şi legea să pună în pericol viaţa şi sănătatea majorităţii cetăţenilor”, se mai arată în postare.


