„Mă bucur să iau parte la acest eveniment aniversar de excepţie, 20 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane - AHK România. Aniversarea dumneavoastră coincide cu un alt eveniment pe care îl sărbătorim anul acesta, 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa. Ştim că ne putem baza pe parteneriatul nostru cu Germania şi vrem să vă asigurăm că Germania poate conta pe România ca pilon de stabilitate în regiune. Pentru Guvernul României, AHK România reprezintă un partener de nădejde şi, în calitate de prim ministru am avut întâlniri productive pentru ambele părţi. Pentru noi e important să avem consultări deschise cu reprezentanţii mediului de afaceri, iar AHK face o treabă foarte bună pentru relaţiile economice bilaterale româno-germane. AHK nu este doar un ambasador al companiilor germane care activează în România, este şi un real ambasador al României, care ajută investitorii germani să vină şi să dezvolte afaceri solide în ţara noastră şi pentru asta vă mulţumesc”, a afirmat Nicolae Ciucă, joi la evenimentul de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane - AHK România
El a adăugat că Germania este primul partener comercial al ţării noastre şi deţine o pondere de peste 19% din exporturile noastre.„Mă bucur că am ocazia să pot sublinia încă o dată că Germania este unul dintre cei mai mari investitori pe piaţa românească. Germania este primul partener comercial al României, deţinând o pondere de peste 19% din totalul exporturilor ţării noastre. Capitalul companiilor germane care au investit în România se ridică la peste 5 mld. Euro, o cifră impresionantă, cu potenţial de creştere. Apreciem prezenţa solidă a celor peste 24 de mii de companii cu capital german, care generează 300.000 locuri de muncă în economia românească. Investiţiile germane în România sunt diversificate şi consider că numărul mare de companii germane care vin şi fac afaceri în România reflectă şi încrederea investitorilor în politicile guvernamentale. Şi acesta îmi doresc să fie doar începutul. România are capacitatea de a deveni hub regional pentru producţia, transportul şi stocarea de hidrogen şi ne dorim să dezvoltăm colaborarea pe acest palier cu Germania”, a explicat premierul.
Şeful Executivului a mai spus că „în scopul includerii României în viitorul cadru al proiectelor importante de interes european comun în domeniul microprocesoarelor”.
„Ne exprimăm totodată interesul pentru colaborarea cu experţii germani şi cu companiile germane în scopul includerii României în viitorul cadru al proiectelor importante de interes european comun în domeniul microprocesoarelor. Avem capacitatea ştiinţifică şi tehnică atât pentru cercetare, cât şi pentru producţie, şi ne dorim să valorificăm acest potenţial în efortul european comun. De asemenea, România poate oferi facilităţi şi capacităţi alternative sustenabile pentru relocarea industriei germane din Rusia sau Asia, iar potenţialul transportului pe Dunăre trebuie amplificat. Dunărea trebuie să devină un coridor de transport european navigabil pe tot parcursul anului şi vom susţine prin măsuri concrete acest potenţial. Acestea sunt doar câteva din oportunităţile pe care le are în prezent România. Sunt convins că aşteptata şi meritata aderare a României la Spaţiul Schengen va oferi mediului de afaceri, inclusiv investitorilor germani, noi oportunităţi de dezvoltare. Mesajul recent de susţinere a Cancelarului Olaf Scholz confirmă că suntem pregătiţi să ne asumăm acest nou pas important de integrare în proiectul european care le oferă cetăţenilor noştri beneficiile unei pieţe unice dezvoltate, în care libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor reprezintă un motor a dezvoltării. Susţinerea investiţiilor presupune un dialog constant şi intens cu mediul de afaceri pentru a lua cele mai bune măsuri şi pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă, pe termen lung”, a mai precizat Ciucă.Liderul PNL a afirmar că apreciază în mod deosebit faptul că aniversarea AHK de anul acesta stă sub semnul sustenabilităţii, o temă extrem de actuală în contextul economic şi geopolitic în care ne aflăm.



