Clint Eastwood, una dintre cele mai mari legende ale cinematografiei mondiale s-a retras definitiv din cinematografie. Actorul și regizorul care a marcat peste șapte decenii de istorie a filmului, s-a retras oficial din industrie la vârsta de 96 de ani.
Clint Eastwood își încheie cariera la 96 de ani
Vestea a fost confirmată chiar de fiul său, muzicianul și compozitorul Kyle Eastwood (58 de ani), într-un interviu. Deși retragerea nu a fost anunțată printr-un comunicat oficial și nici printr-un eveniment public, familia confirmă că starul american a ales să se retragă în liniște, departe de lumina reflectoarelor care l-au însoțit aproape întreaga viață. Puțini actori au reușit să lase o amprentă atât de puternică asupra cinematografiei mondiale precum Clint Eastwood. Debutând pe marele ecran în anii '50, actorul a cunoscut consacrarea internațională în anii '60 datorită celebrelor westernuri regizate de Sergio Leone. Filmele „
, „Pentru câțiva dolari în plus” și au devenit repere ale genului western și l-au transformat pe Eastwood într-un simbol al cinematografiei americane. Ulterior, actorul a cucerit publicul cu rolul detectivului Harry Callahan din seria de televiziune „Dirty Harry”, personaj care a redefinit imaginea polițistului dur și neconvențional exploatată astăzi intens de pe marile ecrane.Actor legendar și regizor premiat cu Oscar
Dacă succesul său ca actor este incontestabil, cariera de regizor a lui Clint Eastwood a fost la fel de impresionantă. Debutul său regizoral a avut loc în 1971, cu filmul „Play Misty for Me”, iar de atunci a realizat zeci de producții apreciate de critici și public. Printre cele mai importante filme regizate de Eastwood se numără „Unforgiven”, „Mystic River”, „Million Dollar Baby”, „Invictus”, „American Sniper”, „Sully” și „Richard Jewell”.
Palmaresul lui Clint Eastwood este impresionant. Cu peste 70 de apariții pe ecran și aproximativ 40 de lungmetraje regizate, artistul a câștigat patru premii Oscar, inclusiv două statuete pentru ”Cel mai bun regizor”, obținute cu „
” și „Million Dollar Baby”. La acestea se adaugă patru Globuri de Aur, două premii ale Directors Guild of America și numeroase distincții onorifice acordate de cele mai prestigioase festivaluri de film din lume. Printre acestea se numără un Cesar onorific, un Leu de Aur pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneția și un Palm d'Or onorific la Festivalul de Film de la Cannes.
Gene Hackman, Sean Penn, Tim Robbins și Morgan Freeman au primit Oscar-uri datorită lui Clint Eastwood
Influența lui Clint Eastwood asupra cinematografiei nu se măsoară doar prin propriile premii. Regizorul a contribuit decisiv la consacrarea unor actori care au ajuns ulterior pe podiumul Oscarurilor. Gene Hackman, Sean Penn, Tim Robbins, Hilary Swank și Morgan Freeman au câștigat premiul Oscar pentru roluri interpretate în filme regizate de Eastwood, o performanță care vorbește despre talentul său de a descoperi și valorifica marile interpretări actoricești.
Retragerea lui Clint Eastwood, care a împlinit 96 de ani pe 31 mai a.c., marchează finalul unei epoci în cinematografia mondială. Puțini artiști au reușit să rămână constant, timp de aproape 70 de ani, în activitate.




