Presedintele si CEO-ul Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu, a declarat, ieri, pentru Business Standard ca, dupa perfectarea tranzactiei, KazMunaiGaz va primi dreptul de a numi sase dintre cei opt membri ai Consiliului de Administratie (CA) al Rompetrol. “Sase membri ai CA vor fi numiti de KazMunaiGaz, iar doi de catre mine. Mie imi va reveni, in continuare, raspunderea manageriala”, a punctat Patriciu. Potrivit acestuia, atata vreme cat va fi actionar al Grupului Rompetrol, va ramane si CEO, in conformitate cu prevederile contractului semnat intre cele doua parti, romana si kazaha. La randul sau, presedintele KazMunaiGaz, Uzakbai Karabalin, a declarat, potrivit Mediafax, ca astazi va incheia plata pentru pachetul de actiuni Rompetrol. Potrivit acestuia, “Rompetrol are planul lui strategic foarte bine facut. Este un program agresiv si noi ne straduim sa-l sustinem”. Comisia Europeana a aprobat, la inceputul acestei saptamani, preluarea Rompetrol de catre KazMunaiGaz. Rompetrol este al doilea jucator de pe piata romaneasca, dupa Petrom. Vanzarea catre KazMunaiGaz deschide accesul grupului la o sursa foarte importanta de petrol si gaze. La finele lui august, Dinu Patriciu a incheiat un acord pentru vanzarea catre KazMunaiGaz a 75% din actiunile Grupului Rompetrol, inregistrat in Olanda si evaluat la 3,6 miliarde dolari. Cele doua parti nu au facut, insa, publica pana acum valoarea tranzactiei.
Grupul Rompetrol a consemnat, in primele noua luni ale acestui an, pierderi de circa 7,4 milioane de euro, la o cifra de afaceri de aproximativ 3,2 miliarde euro. Presedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, a avut, ieri, o intalnire cu seful statului, Traian Basescu. Nazarbaiev a spus ca relatiile romano-kazahe nu trebuie sa se limiteze doar la domeniul energetic.
.


