CNADNR toarnă asfalt care ține doi ani
Publicat la 28.06.2015, 03:43:29
CNADNR are la dispoziţie, în acest an, 2,3 miliarde de lei pentru construcţia de autostrăzi, 745 de milioane de lei pentru construcţie variante de ocolire, 2,23 miliarde de lei pentru reabilitarea/modernizarea drumurilor naţionale şi 461 de milioane de lei pentru reabilitarea podurilor, pasajelor şi eliminarea efectelor inundaţiilor. În total 5,7 miliarde de lei pentru investiţii, potrivit Planului de acţiune pe 2015, cu aproape 30% mai mult decât anul trecut.
Toate aceste investiţii presupun asfalt pe drumuri. Mult asfalt. Mai ales că situaţia drumurilor naţionale nu arată deloc bine. Din datele CNADNR furnizate ECONOMICA.NET, 10.422 de kilometri de drumuri naţionale trebuie reparate în acest an. Întreaga reţea administrată de CNADNR numără 16.360 de kilometri. Practic, în acest an trebuie reparată două treimi din drumurile naţionale din ţară, o suprafaţă desfăşurată de 838.330 de metri pătraţi. În acest scop, alocarea bugetară este de 64 de milioane de lei, cu TVA, adică 80 de lei pe metru pătrat. Poate părea o sumă mică pentru o suprafaţă atât de mare de reparat, dar vine cu un cost ascuns: la circa doi ani după lucrare, drumul reparat se strică din nou şi trebuie alţi bani pentru altă reparaţie. Chiar beneficiarul CNADNR cere în caietul de sarcini termene de garanţie mici, doi sau trei ani. „Garanţia pentru lucrările de asfaltare este impusă prin caietele de sarcini de la licitaţii. De obicei între 2 şi 5 ani”, arată Alexandru Horpoş, patornul Straco Group, unul dintre cei mai mari constructori de drumuri din ţară. „3 ani”, spune şi Florea Diaconu, patronul Delta ACM, un alt mare constructor. „Doi ani”, arată reprezentanţii unei alte firme cu multe lucrări în portofoliu.
mai multe, pe economica.net
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
