“Daca decizia de majorare a pragului detinerilor de la 1% la 5% va fi in forma pe care noi am prezentat-o in aviz, si despre care Comisia si-a spus deja punctul de vedere, e imposibil ca ea sa primeasca girul CNVM”, a spus Miclaus. El a adaugat insa ca hotararea luata de SIF3 ar putea intra in legalitate in functie de actele aditionale pe care Comisia le asteapta de la societate, si in care se arata care sunt procedurile prin care va fi modificat pragul de detinere. “Am vorbit cu cei de la executiv si mi-au spus ca asteapta documentele care sa arate cum exact vor sa modifice cei de la SIF Transilvania pragul detinerilor. Exista posibilitatea ca aceste documente sa fie formulate intr-o forma care sa conduca la o legalitate sau la o aparenta legalitate a deciziei luate in AGA”, a mai adaugat Miclaus.
Mihai Fercala, presedintele SIF3, declarase luna trecuta ca va ridica exceptia de neconstitutionalitate daca hotararea de majorare a detinerilor nu va primi avizul CNVM. La acel moment el a invocat faptul ca doar actionarii unei societati ar trebui sa fie cei care sa decida cum sa modifice actul constitutiv al societatii si nu alte entitati.
Ovidiu Budusan, partener la casa de avocatura Budusan, Baldea si Asociatii, da sanse ambelor parti, el afirmand ca CNVM va fi cea care va trebui sa demonstreze ca acest caz tine de siguranta generala a pietei de capital.
“Categoric daca vorbim doar de dreptul unei autoritati administrative de a interveni in deciziile unei entitati private, acest lucru nu corespunde constitutiei. Dar nu orice drept se exercita fara restrictii, inclusiv dreptul la proprietate in cazul de fata. Comisia are de demonstrat ca acesta este un caz care tine de siguranta publica, desigur raportat la situatia particulara a pietei de capital”, a explicat Budusan.





