Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a anunţat că modificarea actului constitutiv al SIF Transilvania (SIF3), care vizează majorarea pragul de deţinere de la 1% până la 5% din capitalul social al SIF-ului, contravine legii, potrivit comunicatului remis, miercuri, agenţiei de presă NewsIn.
Conducere SIF Transilvania (SIF3) a publicat marţi un convocator prin care propune acţionarilor modificarea actului constitutiv al societăţii pentru a permite investitorilor să deţină individual sau în mod concertat până la 5% din acţiunile companiei, însă dreptul de vot să fie limitat la 1%.
"În situaţia ipotetică în care deciziile AGA SIF Transilvania s-ar afla în contradicţie cu prevederile legislaţiei în vigoare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, CNVM şi celelalte instituţii abilitate să constate lipsa de legalitate, sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru restabilirea acesteia", a răspuns CNVM ca reacţie la anunţul SIF Transilvania.
"Suntem convinşi, însă, că Legea 97/2006, care conţine prevederi exprese referitoare la limita de deţinere de 1%, este atât de cunoscută celor interesaţi, încât adunările generale ale acţionarilor nu vor fi puse în situaţia de a adopta hotărâri care să contravină legii", precizează comunicatul arbitrului pieţei de capital.
Potrivit legislaţiei pieţei de capital, niciun acţionar nu poate deţine mai mult de 1% din capitalul social şi din drepturile de vot ale unei societăţi de investiţii financiare (SIF).
Sursa: NewsIn
CNVM spune că ridicarea pragului de deţinere la SIF Transilvania până la 5% nu este legală
Publicat la 04.02.2009, 18:12:42
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Start-Up Nation revine: 17.600 de tineri pot intra în cursa pentru 250.000 de lei

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
