Guvernul a renuntat la posibilitatea asumarii raspunderii pe cele patru legi, a anuntat ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Victor Ponta. “Decizia e foarte clara, continuam sa lucram in cele doua comisii la cele doua Coduri substantiale, Codul Civil si cel Penal, cu intentia de a le avea finalizate intr-o forma cat mai buna pana pe 15 mai”, a declarat Ponta, citat de NewsIn. Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul a precizat ca in aceste conditii nu se mai poate vorbi despre posibilitatea asumarii raspunderii Guvernului pe cele patru legi. Procedura de urmat in cazul celor patru Coduri reprezinta un nou punct divergent in relatiile din cadrul coalitiei guvernamentale, dupa ce in PSD a castigat teren curentul de opinie exprimat, initial, doar de Victor Ponta, ministru pentru Relatia cu Parlamentul, care afirmase ca dezbaterea pe Coduri trebuie sa aiba loc in cadru amplu.
La finele lunii februarie, dupa ce Comisia Europeana a criticat ritmul lent al reformelor legislative in sistemul judiciar, precum si ineficienta combaterii coruptiei la nivel inalt, Traian Basescu a convocat coalitia si magistratii la o discutie despre pasii pe care ii mai are de facut tara noastra in acest domeniu. Mai precis, s-a stabilit in coalitie ca pana la raportul urmator, din iunie, care trebuie sa decida daca UE mai monitorizeaza Romania pentru Justitie, sa fie adoptate noile Coduri si sa se dea liber din Parlament la cercetarea dosarelor de coruptie ale unor politicieni. La acea data, asadar in februarie, s-a convenit ca, pana la 15 mai, Codurile sa fi e adoptate de Parlament, iar daca nu este posibila respectarea acestui termen, atunci Guvernul sa-si asume raspunderea pentru cele patru legi fundamentale pentru sistemul judiciar. Traian Basescu afirmase intr-un interviu, inainte de reuniunea coalitiei din februarie, ca Guvernul ar trebui sa-si asume raspunderea pe Coduri, daca nu pot fi dezbatute in Parlament pana in vara. Intre timp, mai multe voci din PSD, ca si din PNL, precum si reprezentanti ai societatii civile si ai asociatiilor profesionale au afirmat ca exista mai multe prevederi constrangatoare si controversate in proiectul Ministerului Justitiei, care trebuie corectate prin dezbateri in cadru larg, la care si societatea civila sa fi e chemata.


