"Am văzut cea mai recentă formă a proiectului, în care am constatat tăieri fără precedent în întreg sistemul, nu doar în învăţământ. De pildă, un profesor gradul unu, care avea coeficientul 9,15, a ajuns la doar 4,1, ceea ce înseamnă o micşorare de 123%, în timp ce, la profesorii universitari, coeficientul a ajuns la 7,6 de la 12,6", a precizat Hadăr.
Liderul Alma Mater spune că, potrivit ultimei forme a proiectului, salariile multor bugetari ar urma, practic, să rămână la nivelul actual.
"Nu ştim dacă Executivul pregăteşte o altă bază de referinţă. Dacă se păstrează aceşti coeficienţi, ani mulţi şi buni vom avea tot salariile din prezent", a mai spus Hadăr.
Preşedintele Alma Mater se declară nemulţumit de faptul că, după îndelungi dezbateri pe tema Legii unice a salarizării, guvernul ia în calcul noi reduceri ale coeficienţilor, care, cel puţin în privinţa educaţiei, ar urma "să menţină educaţia în halul de mizerie în care se află".
Pe de altă parte, liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, spune că proiectul în care apar noi reduceri ale coeficienţilor, cu până la 25%, nu este forma finală. "Despre forma finală a proiectului vom putea vorbi, cel mai devreme, luni", a declarat Costin.
Coeficienţii din Legea unică de salarizare ar putea fi reduşi din nou, cu până la 25%
Publicat la 12.08.2009, 16:32:29
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Un nou record negativ pentru România: Cea mai mare scumpire a carburanților din Uniunea Europeană

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
