Veste de ultimă oră, conform news-urilor mass media, aduce speranță pentru recuperarea unuia dintre cele mai importante simboluri ale patrimoniului național.
Coiful de la Coțofenești ar fi fost recuperat. De asemenea piese din tezaurul dacic furat
Potrivit unor surse din România, celebrul Coif de la Coțofenești, furat anul trecut din Muzeul Drents, ar fi fost găsit de poliția olandeză-care urmează să susțină o conferință de presă astăzi-, alături de două dintre cele trei brățări spiralate din aur. Informația nu este, deocamdată, confirmată oficial de autoritățile olandeze, nici măcar de presă, însă conferința ar urma să aducă clarificări în cursul zilei. Surse apropiate anchetei susțin că poliția din nordul Olandei ar fi reușit să localizeze o parte dintre artefactele furate în ianuarie 2025, într-un jaf care a șocat atât România, cât și comunitatea internațională. Deși Parchetul și poliția olandeză nu au oferit încă detalii, trimiterea la o conferință oficială sugerează evoluții importante în anchetă.
Jaful a avut loc în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025, când mai multe obiecte de patrimoniu românesc, aflate într-o expoziție temporară, au fost sustrase din Muzeul Drents -
.Coiful de la Coțofenești, simbol al unei civilizații ce s-a dezvoltat în acestă zonă
Descoperit în 1929, în județul Prahova, Coiful de la Coțofenești este unul dintre cele mai valoroase artefacte din patrimoniul României. Datând din secolul IV î.Hr., obiectul impresionează prin detalii artistice complexe, cu motive mitologice și zoomorfe, fiind considerat o piesă unică în cultura dacică. Alături de acesta, brățările spiralate din aur, atribuite elitei dacice, au o valoare arheologică și simbolică deosebită. România a inițiat procedurile pentru despăgubiri în valoare de aproximativ 5,7 milioane de euro, sumă stabilită prin polița de asigurare a artefactelor expuse. Bani care, în cazul în care într-adevăr se confirmă că poliția a recuperat artefactele, trebuiesc înapoiați.
Până ca autoritățile olandeze să ofere un punct de vedere oficial, informațiile rămân la nivel de surse, dar indică un progres semnificativ într-un caz considerat extrem de sensibil.



