“Pentru inceput, administratorii se vor focaliza pe latura comerciala in detrimentul celei prudentiale, adica vor incerca sa obtina randamente mari, care sunt oferite in acest moment de instrumentele financiare pe termen scurt”, a precizat Craciun.
Acesta este de parere ca, din acest motiv, randamentele nominale pe care fondurile de pensii le vor oferi in prima perioada dupa lansare ar putea fi mai ridicate decat cele estimate anterior, de 7-7,5%.
Craciun a explicat ca, in mod normal, ar trebui corelata maturitatea pasivelor fondurilor de pensii cu cea a activelor. Cu alte cuvinte, daca banii participantilor raman in fonduri pentru perioade de 20 sau 30 de ani, atunci si investitiile ar trebui sa fie indreptate spre instrumente financiare cu maturitati la fel de mari.
“Daca voi alege varianta investitiilor in instrumente pe termen lung, dar cu randamente mai mici, risc sa ma plasez sub concurenta ca si performanta. Pentru ca randamentul anual va conta”, a aratat Craciun.





