money.ro
ActualitateMoney.ro

Comisia Europeană anunță deblocarea plăților pe programul POS CCE

Publicat la 08.10.2013, 11:24:01

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Comisia Europeană anunță deblocarea plăților pe programul POS CCE

Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, l-a anunțat pe premierul român Victor Ponta că executivul comunitar a luat decizia deblocării plăților pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), a declarat marți, la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a înaltului oficial european, Shirin Wheeler.

'Comisia Europenă a ridicat presuspendarea Programului Competitivitate datorită măsurilor complete de corecție luate de autoritățile române. Cererile de rambursare pot fi din nou procesate și aceste investiții valoroase pentru România vor reîncepe', a declarat Johannes Hahn, citat într-un comunicat al CE, subliniind că acum 'ne putem concentra mai mult asupra planificării pentru următoarea perioadă de programare'.

 

 

Rambursările de fonduri pe programul POS CCE au fost întrerupte din iulie 2012, deși programul a fost presuspendat abia în luna octombrie a anului trecut, alături de Programul Operațional Regional și Programul Operațional Sectorial Transporturi, pe care s-au reluat deja plățile.

 

 

Purtătoarea de cuvânt a comisarului Hahn a afirmat că cereri de rambursare în valoare de circa 196 de milioane de euro pe POS CCE așteaptă să fie procesate, banii urmând să fie plătiți în următoarele zile.

 

 

'Diferitele reforme ale sistemelor de managament și control care au fost solicitate de serviciile CE pentru a se asigura că fondurile sunt bine gestionate au fost introduse și verificate de Autoritatea națională de audit și acum știm nu numai că au fost realizate, ci și că funcționează', a mai spus Shrin Wheeler.

 

 

CE a anunțat la sfârșitul lunii iunie că au început pregătirile pentru o decizie de suspendare a POS CCE, întrucât autoritățile române nu luaseră măsurile solicitate și nu efectuaseră acțiunile de corecție solicitate de serviciile sale.

 

 

Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, a afirmat însă la mijlocul lunii trecute că autoritățile române au făcut 'eforturi considerabile' pentru a corecta deficiențele semnalate de CE și pentru a asigura un sistem de management mai eficient. Între timp, o echipă de audit a CE s-a deplasat în România, iar Autoritatea română de audit și-a trimis la Bruxelles raportul privind măsurile luate de autorități pentru funcționarea POS CCE.

 

 

În ceea ce privește draftul matur al Acordului de parteneriat pentru perioada 2014-2020, care este prezentat marți în Parlament de premierul Victor Ponta, acesta urmează să fie trimis CE 'în următoarele zile'.

 

 

'Așteptăm cu nerăbdare strategia privind modul în care România poate atrage investiții din fondurile structurale în baza unei politici regionale reformate', a mai declarat Shirin Wheeler.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite