Comisia Europeană a solicitat României anularea taxei de clawback reduse în mod special, la 15%, pentru medicamentele originare de la noi din țară, iar Guvernul s-a angajat ca la începutul acestui an să adopte un proiect de lege în acest sens, relevă documente analizate de Profit.ro.
În 2020, Parlamentul a decis reducerea taxei de clawback pentru producătorii români de medicamente, printr-un amendament propus de PSD, astfel încât, pentru medicamentele produse în România, contribuţia trimestrială să fie redusă la 15% din valoarea consumului centralizat comunicat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, indiferent dacă e vorba de medicamente generice sau inovative. Pentru medicamentele produse în afara ţării, în schimb, taxa a rămas neschimbată, respectiv 20% în cazul medicamentelor generice şi 25% pentru cele inovative.
Ce prevede avertismentul UE de anul trecut
Anul trecut, însă, Comisia Europeană a deschis un dosar în acest caz şi a transmis autorităţilor române o scrisoare în care arată că nivelul diferențiat de contribuție trimestrială pentru produsele originare din România (15%) constituie o incompatibilitate cu art.110 din Tratatul de Funcţionare al UE (TFUE). Articolul 110 prevede că:


