Potrivit conducerii Consiliului Judeţean Iaşi, unul dintre contracte vizează modernizarea şi extinderea reţelei de canalizare în localităţile Miroslava, Balciu, Valea Adâncă, Horpaz, care fac parte din comuna Miroslava.
Execuţia lucrărilor va fi realizată de compania Casrep din Iaşi, care va lucra cu patru subcontractori. Valoarea contractului este de 28,4 milioane lei fără TVA, iar durata de execuţie este de 20 de luni de la ordinul de începere a lucrărilor.
Al doilea contract vizează extinderea reţelei de canalizare în localităţile Chicerea şi Goruni, din cadrul comunei Tomeşti. Totodată, se va construi o conductă de aducţiune apă potabilă ce va deservi localităţile Dancu, Holboca, Ţuţora, Chipereşti şi Osoi.
În localitatea Osoi se va înfiinţa o gospodărie de apă şi se vor construi reţele noi de alimentare cu apă şi reţele de canalizare.



