Compania de Drumuri se contrazice în declaraţii privind terenul deţinut de firma premierului
Publicat la 19.03.2008, 17:03:41
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) se contrazice în declaraţii privind terenului de pe DN5A deţinut de firma SC Automotive Trading Services (ATS) la care este acţionar premierul Călin Popescu Tăriceanu, potrivit datelor furnizate miercuri agenţiei NewsIn.
"Terenul la care faceţi referire aparţine SC Automotive Trading Services SRL. Terenul este afectat de execuţia lucrărilor de lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere existente a Municipiului Bucureşti, limita de expropriere fiind stabilită de proiectantul de specialitate, SC Search Corporation SRL. Conform proiectului, suprafaţa afectată de elementele constructive şi zona necesară relocării utilităţilor este de 501 mp. Terenul în discuţie este situat pe Centura Municipiului Bucureşti, în zona km 69", se arată într-un comunicat al CNADNR, transmis miecuri în jurul orei 16.00 agenţiei NewsIn.
De asemenea, compania a precizat că în zona de nord a Capitalei, traversată de Centura Municipiului Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea numeroase societăţi comerciale, ale caror date de identificare pot fi regăsite în anexa la Hotărârea de Guvern nr. 948/2007 şi a celor de completare a acesteia, respectiv HG 1519/2007 şi HG 242/2008, precizându-se că în aceste liste se regăsesc şi societăţi sau persoane fizice cărora le sunt afectate suprafeţe mai mari de teren. "Valoarea terenului conform expertizei este de 100 euro/mp", menţionează comunicatul.
La scurt timp după furnizarea acestor informaţii CNADNR a venit cu o altă variantă susţinând că s-a facut o greşeală şi precizează că de fapt terenul pe care se afla firma Automotive Trading Services a fost vândut la finele anului 2007 firmei S.C Cosmo Grup, prin predarea documentelor de cadastru, tranzacţie intermediată Cabinetul de avocatură Speranţa Todoruţ.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Volvo va produce mașini chinezești în fabricile sale din Europa. Geely schimbă strategia și atacă direct piața premium

Actualitate
Se închide cea mai mare tipografie din România. Producția va fi mutată în alte țări

Actualitate
O gură de oxigen pentru sistemul energetic național. Investiție norvegiană de 168 de milioane de euro

Actualitate
Marele actor Jean Constantin ar fi intrat astăzi în anul centenarului. Toma Caragiu ar fi împlinit 101 ani

Actualitate
