money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Compania franceză EDF vrea să participe la proiectul South Stream

Publicat la 15.09.2009, 08:51:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Compania franceză EDF vrea să participe la proiectul South Stream
Grupul rus Gazprom şi EDF "vor semna în curând un memorandum de cooperare", a declarat o sursă din Guvernul rus, citată de ziar.

Documentul prevede ca grupul francez să obţină "cel puţin 10% (din acţiunile -n.red.) South Stream, în schimbul semnării unor acorduri pe termen lung pentru livrarea gazului rusesc" pentru centralele electrice ale EDF, a precizat oficialul.

Negocierile au fost lansate în urmă cu şase luni şi au fost accelerate în vară, potrivit aceleiaşi surse.

Memorandumul ar putea fi semnat la sfârşitul lunii septembrie, în cursul unei vizite a şefului Gazprom, Aleksei Miller, în Franţa. Gazprom şi EDF au refuzat să comenteze informaţiile.

South Stream este în concurenţă cu Nabucco, un proiect de gazoduct european cu o lungime de 3.300 de kilometri, care are ca scop să alimenteze UE cu gaz din regiunea caspică ocolind Rusia.

Potrivit proiectului iniţial, South Stream urmează să treacă pe sub Marea Neagră, legând Rusia de Bulgaria, de unde se va împărţi în două, o parte îndreptându-se spre Serbia şi Austria, cealaltă spre Grecia şi Italia.

Grupul italian ENI este principalul partener al Gazprom în South Stream.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite