”Grupul Nuvias, distribuitorul european de soluţii IT cu valoare adăugată, îşi consolidează investiţiile în Europa de Est prin preluarea integrală a NetSafe, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless din Sud-Estul Europei. NetSafe aduce peste 15 ani de experienţă, cu relaţii puternice cu furnizorii, care completează şi măresc portofoliul existent de soluţii şi servicii tehnologice al Nuvias, compania extinzându-şi, astfel, acoperirea în România, Croaţia, Serbia, Slovenia şi Bulgaria”, anunţă compania.
Expertiza locală şi echipa de management ale NetSafe, care au generat dublarea business-ului în ultimii doi ani, vor fi amplificate de diversitatea capabilităţilor financiare şi de serviciile scalabile ale Nuvias.
„Nuvias vede potenţialul de creştere şi oportunităţi semnificative pe piaţa est-europeană. Cu NetSafe avem o platformă pentru un avans considerabil în această regiune. Avem o potrivire foarte puternică în filozofia şi abordările noastre faţă de distribuţia specializată cu valoare adăugată, creând o bază solidă pentru o creştere accelerată”, spune Simon England, CEO al Grupului Nuvias.
Canalys (companie de analiză şi cercetare de piaţă) estimează că piaţa de securitate cibernetică şi infrastructură IT din Europa Centrală şi de Est va creşte cu o rată de peste 7% în 2022, având o piaţă potenţială de 4 miliarde de dolari.



