Companiile mari şi medii din România investesc aproximativ 10% din bugetele de IT in produse de securizare a datelor informatice, a declarat, vineri, pentru NewsIn Horaţiu Băndoiu, director comercial al grupului de servicii IT, ProVision.
"Se înţelege ca această zonă, a securizării datelor în cadrul companiilor, nu este cea mai transparentă, motiv pentru care datele statistice privind implementările de astfel de soluţii sunt aproape inexistente". Băndoiu susţine însă ca se pot face estimări. Serviciile IT de gestiune a datelor se cifrează la 70 milioane de euro in momentul de faţă pe toată piaţa românească. Dintre acestea, serviciile de securitate ar fi undeva în jurul a 10 milioane de euro anual.
O souluţie de securizare a datelor costa o companie, în medie, între 10.000 şi 15.000 de euro pe an. "Cu toate acestea, companiile de la noi îşi asumă prea multe riscuri şi preferă să angajeze un student cu 200 de euro pe lună care să facă o simplă scanare de securitate", consideră Băndoiu. Majoritatea companiilor româneşti nu sunt precaute şi apelează la servicii de securitate IT numai după ce au fost atacate.
Soluţiile de IT, precum business intelligence sau planificarea resurselor întreprinderii, pentru companii devin din ce în ce mai complexe şi mai integrate, iar "un firewall şi un program antivirus nu mai sunt suficiente pentru a asigura securitatea datelor organizaţiei", este de părere Băndoiu. Divizia de consultanţă a ProVision a estimat că o companie mare precum o bancă sau un telecom pierd peste 10.000 de euro pe oră în cazul unui atac informatic.
Securizarea datelor reprezintă "un alt tip de asigurare", un management al riscului, care garantează continuitatea afacerii, iar mari companii, precum RomTelecom sai Banca Comercială Română, preferă să investească zeci de milioane de euro pentru a evita cazul asigurat, menţionează directorul comercial.
Toate companiile din România sunt obligate, conform unui ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, să facă anual un audit pe securitate informatică. Raporturile de audit ale companiilor sunt în general favorabile şi formale, consideră Băndoiu.
Circa 70% dintre companiile mari şi medii din România au anunţat o creştere de cel putin 10% a bugetului pentru IT în 2006, arată un raport anual întocmit de CIO Council pentru anul 2007.
Studiul arată că directorii de IT (Chief Information Officer - CIO) au bugete mai mari, dar trebuie să contribuie mai mult la creşterea şi eficientizarea afacerilor. Conform raportului, priorităţile CIO pentru anul în curs sunt îmbunătăţirea proceselor de afaceri - prioritate de vârf pentru 62% dintre cei intervievaţi; atragerea, păstrarea şi creşterea relaţiilor cu clienţii (48%) şi creşterea competitivităţii (43%).
Din studiu reiese că în anul 2006 priorităţile de tehnologie vor fi reprezentate de aplicaţiile „business inteligence” (BI), de managementul proceselor de afaceri (Business Process Management - BMP) şi de planificarea resurselor (Enterprise Resource Planing - ERP), dar şi managementul relaţiilor cu clienţii (Customer Relationship Management - CRM.
Actualitatemoney.ro
Companiile romanesti investesc 10% din bugetele IT in securitatea datelor
Publicat la 06.10.2006, 16:08:23
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

