Compania Amazon închide departamentul de Machine Learning pe care îl are în România, iar 400 de oameni vor fi disponibilizați.
Concedieri la Amazon România. Sute de oameni, disponibilizați
„După o analiză atentă, am anunțat că analizăm opțiunea de a închide operațiunile AGI Data Services din România. Am notificat deja angajații ale căror roluri ar putea fi afectate și ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției", au transmis reprezentanții Amazon pentru StartupCafe.ro.
Potrivit unor surse, se negociază valoarea despăgubirilor plătite de firmă celor concediați. Angajații fac presiuni pentru a obține mai multe salarii compensatorii.





