Condamnat la închisoare pentru că și-a închiriat garsoniera!
Publicat la 20.09.2017, 03:01:27
Trimis în judecată în luna februarie, Ştefan Laurenţiu Norocea a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an, 2 luni şi 10 zile de închisoare. Cu toate că a achitat datoria către ANAF de 72 de lei și a recunoscut acuzația, el nu a scăpat de închisoare, scrie presa locală.
Brăileanul și-a închiriat garsoniera, anul trecut, contra sumei de 550 de lei pe lună și a fost pârât la poliţie chiar de chiriaş, pentru că nu a dat imobilul spre închirere fără acte. Femeia care s-a mutat în locuința acestuia s-a împăcat cu concubinul ei și s-a mutat după o lună, însă proprietarul a refuzat să-i restituie garanția, așa că a sunat la poliție.
Nu doar acest dosar l-a băgat la închisoare. Pedeapsa propriu-zisă a fost de opt luni de închisoare, dar bărbatul mai avea o condamnare de 1 an de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, aplicată în anul 2015 de o instanţă din Galaţi, pentru refuzul sau sustragerea conducătorului auto de la prelevarea de mostre biologice.
Tribunalul Brăila a dispus, potrivit legii, revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, rezultând astfel, pedeapsa de 1 an, 2 luni şi 10 zile de închisoare.
El a mai fost a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată de 200 lei.
Brăileanul mai are o şansă să scape de închisoare la Curtea de Apel Galaţi, instanţa care va judeca apelul împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Brăila.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



