money.ro
ActualitateMoney.ro

Conducerea Oltchim cere ajutor Ministerului Economiei pentru plata salariilor

Publicat la 26.10.2013, 17:16:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Conducerea Oltchim cere ajutor Ministerului Economiei pentru plata salariilor

Solicitarea telefonică a fost făcută la negocierile care se desfăşoară între liderii de sindicat şi conducerea combinatului.

"Din telefoanele date ministrului actualul administrator special al combinatului a cerut de urgenţă toate măsurile ca până mâine să fie achitate restanţele salariale ale angajaţilor combinatului", au declarat sursele citate.

Peste 1.000 de salariaţi ai Combinatului Chimic Oltchim s-au strâns, joi dimineaţă, într-un miting de amploare în curtea instituţiei, protestând faţă de restanţele salariale din luna decembrie şi lipsa perspectivelor cu privire la viitorul celui mai mare agent economic din judeţul Vâlcea.

Protestatarii sunt atât angajaţi ai combinatului de la Vâlcea, cât şi ai combinatului Arpechim de la Piteşti.

Miercuri dimineaţă salariaţii de la Oltchim au blocat timp de două ore DN64 Râmnicu Vâlcea - Slatina.

Combinatul vâlcean Oltchim este cea mai mare unitate economică din judeţ având peste 3.000 de angajaţi. De nouă luni traversează cea mai gravă criză economică, a fost închis în vara anului 2012, a trecut printr-o tentativă de privatizare nereuşită, a fost repornit la 5% capacitate în octombrie, iar de la sfârşitul lunii ianuarie 2013 se află în procedură de insolvenţă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite