money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Conducta petroliera ce va ocoli Belarusul ar putea fi gata in mai putin de 18 luni

Publicat la 13.02.2007, 13:30:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Conducta petroliera ce va ocoli Belarusul ar putea fi gata in mai putin de 18 luni

Rusiei îi vor trebui mai puţin de 18 luni pentru a construi o conductă petrolieră ce ocoleşte Belarusul, prin care va livra petrol provenit direct de pe malul baltic al Rusiei, direct către Europa, a declarat marţi şeful monopolului rus de construcţie de conducte Transneft, relatează Reuters.

"Optsprezece luni este prea mult", a declarat şeful Transneft, SemyonVainshtok, cu ocazia unei conferinţe de la Londra, răspunzând unei întrebări legată de timpul nevesar construirii noii conducte, care va pompa în cele din urmă aproximativ un milion de barili pe zi.

"Dacă guvernul va lua această decizie, perioada de construcţie va fi foarte redusă, chiar conform standardelor Transneft", a declarat acesta, referindu-se la viteza implementării unor proiecte precedente ale companiei pe care o conduce. Ideea acestui proiect a apărut în urmă cu o lună, după disputa dintre Rusia şi Belarusul ce a dus la sistarea livrărilor de petrol către Germania, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Cehia

Această dispută cu Minskul a fost ultima dintr-o serie de dispute privind preţul petrolului şi gazelor naturale între Rusia şi vecinii săi, acestea fiind foarte criticate de occident, având drept rezultat demararea unor iniţitive ale liderilor europeni pentru diversificarea surselor energetice.

După reluarea livrărilor prin Belarus, compania Transneft a sugerat construirea unei conducte care să ocolească acest stat. Proiectul a primit acordul ministerului rus al energiei şi aşteaptă şi aprobările guvernamentale. "Dacă această decizie va fi luată, va fi doar pentru a ne proteja partenerilor noştri europeni, care sunt beneficiarii petrolului nostru. Rusia dovedeşte că este un furnizor de încredere de petrol către pieţele din occident", a declarat Vainshtok.

Transneft nu a calculat încă costurile acestui proiect şi anumiţi analişti au declarat că povara financiară va fi foarte mare pentru compania rusească, care mai trebuie să mai cheltuiască aproximativ 11 miliarde dolari pentru construirea primei conducte petroliere către Asia înainte de 2009. Însă aceste costuri ar putea fi susţinute de statul rus, care beneficiază momentan de sume mari de bani, proveniţi din exportul de petrol, gaze naturale şi metale preţioase.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite