”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Oqema AG, Germania, a preluat societatea Stera Chemicals SRL”, informează autoritatea de concurenţă.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.
”În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, mai anunţă autoritatea de concurenţă.
Stera Chelicals SRL importă, distribuie şi exportă materii prime pentru: vopsele şi lacuri, produse cosmetice şi detergenţi, cauciuc şi mase plastice, industria construcţiilor, precum şi industria alimentară.


