”După consultări avute cu instituţiile subordonate, preşedintele CJ Suceava anunţă finalizarea proiectului de Buget pe 2024. Bugetul pe 2024 este cel mai mare din istoria Consiliului Judeţean - 1,019 miliarde lei (205 milioane euro), cu o creştere de 4% faţă de anul trecut”, au transmis, vineri seară, oficialii Consiliului Judeţean Suceava.
Potrivit acestora, linia de forţă a Bugetului pe acest an este capitolul dezvoltare, cu alocare de 125 milioane euro, însemnând 61% din total Buget, cu o creşte de 21% făţă de anul trecut (creştere cu 111 milioane lei).
”La acest capitol, ponderea cea mai mare, 43%, o reprezintă sumele prevăzute pentru lucrări la drumurile judeţene, 87 milioane euro. Un procent de 33% (67 milioane euro) se alocă pentru susţinerea proiectelor europene. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Ioan cel Nou" Suceava va beneficia şi în acest an de o susţinere financiară considerabilă din partea CJ Suceava. Se propune alocarea a 10 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor la noul pavilion de la oncologie, vechiul pavilion urmând a fi transformat pentru a se organiza activitatea medicală pentru un nouă procedură de tratament, bazată pe izotopi”, au mai transmis oficialii CJ Suceava.
Aceştia precizează că, la Spitalul Nou se are în vedere extinderea UPU şi înfiinţarea unei săli de operaţii politraumă care va permite intervenţia echipelor chirurgicale complexe pentru tratarea cazurilor de politraumatisme severe. Este prevăzută, de asemenea, extinderea ATI, inclusiv cu paturi pentru arşi.



