Potrivit unui comunicat de presă, de joi, al Primăriei Timişoara, preţul pentru abonaţii Colterm rămâne neschimbat, Primăria Timişoara va mări subvenţia anuală cu 32 de milioane de lei. Aceasta după ce consilierii locali au decis ca preţul de facturare al serviciului de termoficare să se majoreze cu cu 18%, pentru a acoperi inflaţia din 2022.
„Ştiu că a fost o dezbatere şi în spaţiul public despre cât pot suporta abonaţii Colterm şi cât putem susţine de la bugetul local. Am discutat cu foarte mulţi abonaţi Colterm în ultimele săptămâni că suntem într-o situaţie cu totul excepţională, cu o inflaţie scăpată de sub control, cu oameni care aleg fie să plătească factura la curent, fie să cumpere mâncare, şi ar fi nedrept să creştem preţul cu 18% pentru populaţie. Eu cred că pentru o perioadă măcar, trebuie să subvenţionăm această creştere şi să ne asumăm acest impact bugetar, tocmai pentru că suntem într-o situaţie dificilă”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz, înainte de vot.


